Metoda proiectului în sprijinul dezvoltării competenţelor secolului XX

duminică, 27 noiembrie 2011

impresii la cald..

  Constat că prioritățile celor mai mulți dintre voi nu coincid cu cele firești pentru vârsta pe care o aveți, cu obiectivul specific unui elev de clasa a VIII-a, și anume ”creșterea limbii românești” în vederea unei note cât mai mulțumitoare la examenul major cu care vă veți confrunta peste puțin timp.
   Nu citiți, nu postați, uitând că, dacă nu din plăcere, măcar din obligație, tot va trebui să deveniți activi, fiindcă media de la română ia în calcul și strădania voastră pentru dezvoltarea competențelor de lectură...
   Nu credeam că veți prefera ”umbra”, stagnarea...Chiar nu vreți să fiți oameni ai secolului 21, nu vreți să socializați la modul elegant, inteligent, performant?! Ați devenit suficienți ?! Vă place mediocritatea, vă tentează anonimatul gloatei neinstruite?!
  DEMONSTRAȚI-MI CONTRARIUL!
   SPER SĂ ȘTIȚI SĂ ÎNȚELEGEȚI CEEA CE NU E REDAT PRIN CUVINTE ȘI
SĂ VĂ REVENIȚI URGENT....
   
 

10 comentarii:

Ioan spunea...

Am simțit nevoia să adaug, sub formă de comenariu off-topic (care nu are legătură cu subiectul postării de mai sus) momentul ortografic de la ora de limba română:
Verbul "a fi" se scrie invariabil cu un "i" atunci cand este verb auxiliar sau atunci când este conjugat la anumite timpuri și moduri :
-infinitiv: a "fi"
-viitor anterior : eu voi "fi" citit
-condiţionalul perfect: aș "fi" citit
-conjunctivul prezent: să "fi" citit
-imperativ forma negativă: Nu "fi" ! (la plural Nu fiți ! ; nu se pune problema scrierii cu unul sau doi "i" deoarece imperativul la forma negativă este alcătuit din "NU + verb la infinitiv fără prepozitia "a")
În situațiile de mai sus, verbul "a fi" se scrie întotdeauna cu un un singur "i" !

Probleme mai apar la
-conjunctiv prezent persoana a II-a:
eu să fiu
tu să FII (primul "i" din rădăcină iar al doilea desineță de persoană)
el să fie
noi să fim
voi să fiți
ei să fie
-imperativ forma afirmativă persoana a II-a singular:(tu) FII ! (la plural fiți!).

La restul modurilor și timpurilor nu consider conjugarea și scrierea (corectă) a verbului "a fi" o problemă .

Ioan spunea...

Recomand din tot sufletul seria "Cantec de Gheata si Foc" (http://www.nemira.ro/serie-autor-george-r-r-martin/pe-stoc), pentru cei cărora le place genul fantasy.
O intrigă foarte bine dezvoltată, un fir narativ care alternează între personajele principale, aspect care, cel puțin pe mine m-a atras foarte tare spre aceste cărți deoarece, în primul volum nu poți să clasifici personajele în pozitive sau negative fiecare fiind prezentat dintr-o anumită perspectivă, fiecare are părți bune și rele. Aceasta este una dintre cele mai mari diferențe între trilogia „Stăpânul Inelelor” și această serie, nu este doar un basm cu o intrigă foarte bine dezvoltată, ci este o poveste care ar fi putut fi reală (o mare parte din ea) într-o altă lume similară Evului Mediu în care oamenii buni nu câștigă întotdeauna (mai sunt trei volume de apărut , deci mai au timp :d). Lumea descrisă și în care se desfășoară acțiunea este una foarte vastă, cu orașe și castele, dragoni și porturi impunătoare. Totuși autorul nu a făcut „economie la detalii”, acest univers părând veridic. Personajele au în principal câteva trăsături specifice, dar care cu timpul se schimbă radical.
Există de asemenea și o ecranizare a serieri, sub forma unui serial, care se află în producție la HBO.
Pe lângă partea cu dragoni (care nu are o însemnătate prea mare), aceste cărți prezintă un puternic joc al puterii dintr-o lume imaginară, dar care te captivează.
Recomand...

argentinagherasim spunea...

Bravo, Ioan!Constat că ai și veleități de dritic literar.
Bine punctată și problema ortografiei lui A fi la diferite moduri și timpuri compuse, mai ales.

argentinagherasim spunea...

Salut, Adrian. Bine ai venit pe blog iubitorilor de limbă română autetică și curată!
În legătură cu ceea ce ai observat, ai dreptate. Legat de flexiunea verbului la mai- mult- ca -perfect, am remarcat o altă greșeală: la plural, nu apare infixul ră. De exemplu, în loc de MÂNCASERĂM apare frecvent MÂNCASEM și tot așa la celelalte persoane.
AȘTEPT ȘI ALTE OBSERVAȚII, impresii. S-auzim de bine.

Titi Adrian spunea...

Multumesc de primire.Eu sincer nu citesc prea multe cati dar acum am gasit o una care m-a atras prin titlul ei : "Crima si pedeapsa" de Dostoievski , este vorba despre un tanar (Raskolnikov) care face o crima.Cam atat am citit ,dar daca vreti sa aflati mai multe intrati pe wikipedia are informatia foarte bine detaliata

Ioan spunea...

Personal, nu agreez rezumatele sau informaţiile prea detaliate despre o carte sau film. Îmi place să îmi aleg cărţile după autor, după o scurtă recenzie sau critică. De obicei, prefer să îmi creez o impresie asupra unei cărţi şi abia apoi să citesc discuţi şi păreri pe site-uri gen Wikipedia, unde pot afla mai multe informaţii şi de asemenea să văd ce am omis atunci când am citit-o.
O altă "regulă" pe care mi-o impun este să nu recomand niciodată o carte pe care nu am citit-o; prefer să am o bază solidă şi apoi să fac propuneri.
Şi astfel m-am depărtat de la afirmaţia lui Adrian tot mai mult...

argentinagherasim spunea...

Bine faci, Ioan. Eu nu citesc nimic referitor la subiect. De-abia după lectura integrală, fac analogii.

argentinagherasim spunea...

Adrian, ” Crimă și pedeapsă” este destul de grea pentru tine. Cu ambiție, o poți citi TU și apoi discutăm...Renunță la motoarele de căutare menționate. Te vor influența.

Titi Adrian spunea...

Multumesc de sfaturi , dar eu nu am folosit Wikipedia .Eu v-am recomandat wikipedia pentru a afla informatii despre carte , pe care eu nu le pot da inca. Eu nu tin cont de impresiile altor persoane cand vine vorba de carti , daca imi place o citesc .

argentinagherasim spunea...

Dragul meu băiat, eu cartea am citit-o și răscitit-o. Aștept impresii... nu acum, după vacanță, că e mult și greu de citit Dostoievski.
S-auzim de bine! S-aveți grijă de Maria!

Trimiteți un comentariu